Dacă vă numărați printre cei care reciclează deja sau doriți să aflați mai multe informații despre beneficiile acestui proces, este bine de știut că reciclarea aduce de la sine numeroase efecte pozitive asupra mediului înconjurător, asupra sănătății oamenilor, dar și asupra economiei. Printre aspectele pozitive aduse de eforturile celor care reciclează se numără conservarea resurselor, pentru că atunci când obiectele ieșite din uz sunt supuse acestui proces, sunt implicit transformate în materii prime și ulterior în produse noi, reducând astfel nevoia constantă de a consuma din resursele planetei. Extragerea materiilor prime poate fi astfel redusă, iar mediile naturale pot fi conservate mai ușor pentru viitor.
Economisirea energiei este un alt beneficiu pe care procesul de reciclare îl aduce în discuție, alături de reducerea activităților de exploatare, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și implicit, reducerea și combaterea schimbărilor climatice.
Reciclarea poate reduce numărul depozitelor de deșeuri și a gradului pe poluare pe care acestea îl exercită asupra mediului înconjurător. Infiltrarea substanțelor toxice, a compușilor chimici rezultați în urma degradării deșeurilor necolectate selectiv duce inevitabil la poluarea masivă a solului, a apei și a aerului, iar sănătatea umană cât și natura pot fi grav afectate.
Cum stă România la capitolul reciclare
Conform datelor Comisiei Europene, România avea în 2019 o rată a deşeurilor municipale reciclate de 14% din totalul de deșeuri, fapt care trage un semnal de alarmă cu privire la informarea corectă a cetățenilor și mai ales, deschiderea de noi oportunități la nivel de societate cu privire la depozitarea, colectarea și reciclarea într-o manieră corectă a deșeurilor.
Pe de altă parte, tot Comisia Europeană a anunțat prin Eurostat că România a reușit în 2018 să recicleze 43% din deșeurile de ambalaje de plastic, ceea ce plasează țara noastră peste media europeană de 41,5%.
În anul 2017, media pe cap de locuitor în România la capitolul deșeuri municipale generate era de 272 kg, față de anul 2013, când se înregistrau cu 18 kg mai puțin.
Un studiu reprezentativ realizat de compania de cercetare de piață Reveal Marketing Research la nivel urban arată că 74% dintre români sunt dornici să recicleze, însă 35% dintre aceștia susțin că le lipsesc mijloacele adecvate pentru a putea face acest lucru.
84% dintre pensionarii chestionați au declarat că selectează deșeurile într-o mare măsură, în timp ce 76% dintre familiile moderne fac, de asemenea, același lucru. Pe de altă parte, un procent de doar 61% dintre milenialii chestionați au declarat că reciclează.
Veștile bune sunt că doar 4% dintre persoanele chestionate consideră că reciclarea este un proces dificil, în timp ce doar 1% dintre aceștia nu consideră că reciclarea are vreun beneficiu.
8 curiozități despre reciclarea sticlei
- sticla poate fi reciclată la nesfârșit, fără să-și piardă din puritate sau calitate
- sticla reciclată reprezintă întotdeauna un ingredient în rețeta fabricării de sticlă și cu cât se folosește o cantitate mai mare, cu atât scade mai mult energia consumată în cuptor
- în prezent, un singur recipient de sticlă este format din aproximativ 70% procente de sticlă reciclată
- durează chiar și mai mult de 4000 de ani ca o sticlă modernă să se descompună. Perioada ar putea fi extinsă și mai mult dacă sticla este aruncată într-un depozit de deșeuri/groapă de gunoi
- dacă membrii unei familii ar decide să recicleze toată sticla pe care o folosesc timp de un an, ar economisi suficientă energie cât să-și alimenteze televizorul pentru 100 de ore
- este estimat că la fiecare 1 tonă de sticlă reciclată, sunt economisite în jur de 600 de kg de nisip
- de asemenea, la fiecare tonă de sticlă reciclată, este economisită o cantitate de apă necesară timp de 4 zile în gospodăria unui individ
- reciclarea unei singure sticle fabricată din sticlă poate economisi suficientă energie pentru a ține aprins un bec de 100 de wați preț de aproximativ patru ore
10 curiozități despre reciclarea plasticului
- o tonă de plastic reciclat poate economisi chiar și până la 7.500 litri de petrol
- dacă ritmul de consum al plasticului va rămâne același din prezent, la nivel global, există riscul ca în anul 2050 să avem în oceane mai mult plastic decât pește
- microplasticul se regăsește în organismele animalelor și plantelor care ajung ulterior hrană pentru oameni
- ajuns în corpul uman, microplasticul poate fi vinovat de afectarea sistemului imunitar, de boli de inferitilitate sau ale aparatului auditiv
- particulele de microplastic se regăsesc, de asemenea, în componența multor produse de uz cosmetic
- rPet este denumirea unui PET obținut din materiale 100% reciclate și are un impact mai redus asupra poluării mediului înconjurător
- expunerea la soare sau în medii cu temperaturi ridicate a unor obiecte fabricate din polistiren poate duce la degajarea unor substanțe foarte toxice
- punga de plastic aruncată în natură are nevoie de până la 1000 de ani pentru a se descompune
- spuma de poliester nu se descompune niciodată
- reciclarea plasticului necesită cu 88% mai puțină energie decât obținerea acestui tip de material din materii prime
7 curiozități despre reciclarea hârtiei
- un procent de aproximativ 70% dintre deșeurile provenite din clădirile de birouri reprezintă deșeuri de hârtie
- o tonă de hârtie reciclată poate salva aproximativ 17 copaci ajunși la maturitate
- de asemenea, reciclarea unei tone de hârtie poate economisi aproximativ 26 de tone de apă
- consumul de hârtie a înregistrat o creștere de 400% în ultimii 40 de ani
- nu se pot recicla hârtiile cerate sau cele care au fost plastifiate
- hârtia nu poate fi reciclată la infinit, prin urmare, hârtia pentru imprimante poate fi reciclată până la cel mult 7 cicluri, urmând ca ulterior să fie folosită pentru realizarea cartoanelor
- într-o gospodărie de dimensiuni medii sunt aruncate pe an aproximativ 13.000 de bucăți de hârtie diferite
5 curiozități despre reciclarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice
- telefoanele mobile sau dispozitivele similare au în componența lor cantități de metale prețioase precum argintul și aurul care pot fi recuperate în urma procesului de reciclare
- printre cele mai periculoase dispozitive electronice aruncate fără să fie supuse unui proces de sortare și reciclare se numară ecranele lcd, televizoarele cu plasmă și echipamentele prevăzute cu tuburi cu raze catodice. Degradarea acestora poate afecta grav mediul înconjurător și sănătatea umană
- freonul regăsit în componența unor deșeuri de echipamente electrice și electronice are capacitatea de a degrada stratul de ozon
- mercurul prezent în componența unor termometre, becuri sau lămpi poate cauza afecțiuni renale și poate ridica probleme serioase sistemului nervos uman.
- aluminiul sau zincul care sunt extrase din tablete, laptop-uri, pot fi folosite în crearea bijuteriilor