Reciclarea, o prioritate pentru sustenabilitate și în 2021

Sustenabilitatea (dezvoltarea durabilă) presupune ca viețile noastre să se dezvolte și să evolueze fără ca noi să punem în pericol capacitatea viitoarelor generații de a face față nevoilor proprii și implică schimbarea percepției și comportamentului uman în toate domeniile (economic, politic, social), dar mai ales în privința felului în care este gestionată reducerea poluării mediului înconjurător.

Reciclarea poate fi definită ca o practică sustenabilă atât timp cât aceasta produce mai mult decât consumă, iar întreg procesul de transformare a materialelor și a obiectelor care își pierd scopul pentru care au fost create, în materiale și obiecte noi, reprezintă un real ajutor pentru mediul înconjurător și pentru un viitor mai sigur al următoarelor generații.

Conform studiilor de specialitate și atenționărilor emise de ecologiști, degradarea și exploatarea mediului înconjurător au atins cote alarmante în ultimele câteva decenii, iar fenomene îngrijorătoare precum schimbările climatice, poluarea apelor, subțierea stratului de ozon sau încălzirea globală sunt doar câteva semne ale naturii care pare să ne avertizeze din ce în ce mai concret că este în pericol.

Reciclarea devine astfel unul dintre cele mai concrete moduri în care omenirea poate să-și păstreze planeta pe o linie de plutire, prin simplul fapt că procesul în sine oferă un nou scop materialelor care sunt menite să fie aruncate. Procesul de reciclare este funcțional atunci când parcurge trei pași esențiali, și anume: colectarea deșeurilor, procesarea acestora și totodată, folosirea produselor reciclate de către consumatori.

Ce materiale pot recăpăta un nou scop sau viață în urma procesului de reciclare?

Plasticul – sticlele de plastic pentru băuturi, pungile de plastic, ambalajele de plastic, cutiile de plastic. Spre exemplu, unei pungi de plastic îi poate lua între 20 și chiar 1000 de ani să se descompună integral în natură.

Metalele – Aluminiu, cupru, zinc (neferoase) sau oțel, fier, inox (feroase). Unei conserve de aluminiu îi poate lua între 200 și 500 de ani să se descompună.

Sticla – Exact ca și în cazul metalelor precum aluminiul, sticla poate fi reciclată prin topire, iar costurile reciclării acesteia sunt cu mult mai mici față de cele de producție. Spre deosebire de celelalte materiale, sticla este considerată a fi unul dintre cele mai rezistente de pe Pământ, estimându-se că o sticlă sau un borcan poate sa reziste fără să se descompună chiar și un milion de ani.

Hârtia – Întâlnită în cele mai multe dintre domeniile de activitate, hârtia este, evident, și unul dintre cele mai frecvente deșeuri, însă și cea care se degradează cel mai rapid. Cu toate acestea, consumul de hârtie a crescut exponențial în ultimele decenii, ducând la o exploatare masivă a pădurilor. Studiile arată că mai bine de 30% dintre copacii tăiați de pe întreg globul sunt folosiți pentru producerea hârtiei, ceea ce face din reciclarea acestui material o necesitate alarmantă.

Reciclarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE)

Fluxul continuu de consum și durata scurtă de viață a produselor electrice și electronice sunt motivele principale pentru care cantitatea de deșeuri din această categorie crește vertiginos de la un an la altul. DEEE-urile pot conține toate materialele menționate mai sus și care pot fi reciclate, iar nereciclarea acestora poate avea repercursiuni grave asupra sănătății mediului încojurător.

Deșeurile de echipamente electrice și electronice conțin substanțe deosebit de toxice pentru om și mediu, precum: freonul (care poate degrada stratul de ozon), mercurul (care poate cauza probleme renale și poate afecta sistemul nervos), substanțe ignifuge bromurate, pvc sau compuși bifenili policlorurați. Toate aceste componente periculoase pot fi manevrate sau după caz, distruse corespunzător, numai de către personalul specializat și în condiții prevăzute de legislație, astfel încât să nu afecteze natura.

Reciclarea DEEE-urilor are ca scop și revalorificarea materialelor conținute de acest tip de echipamente întrucât se pot extrage cantități mari de metale prețioase precum argint, aur și chiar platină din componentele DEEE-urilor.

De ce este atât de important pentru omenire să învețe să recicleze?

Reciclarea poate reduce semnificativ poluarea mediului înconjurător, în toate formele acestuia: aer, apă sau pământ, poluate îndelung prin arderea deșeurilor sau aruncarea acestora în natură.

Depozitele de deșeuri sau gropile de gunoaie, cum mai sunt cunoscute acestea, reprezintă una dintre marile surse ale emisiilor de gaze cu efect de seră, iar reciclarea poate reduce substanțial această problemă, dacă la nivel colectiv se conștientizează importanța sa.

Reciclarea aduce de la sine și un alt beneficiu și anume conservarea resurselor planetei. Tocmai pentru că materialele reciclate pot deservi unui nou scop, cantitatea de materii prime noi folosite în fabricarea produselor poate scădea. Practic, reciclarea poate scădea cererea de resurse naturale (copaci, minerale, dar și energie).

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *